Alexandru Hrisoverghi

În lumea de astăzi, Alexandru Hrisoverghi a devenit un subiect de cea mai mare importanță și relevanță. Există multe aspecte care sunt legate de Alexandru Hrisoverghi, de la impactul său asupra societății până la influența sa asupra economiei globale. De aceea este esențial să analizăm în detaliu toate aspectele din jurul lui Alexandru Hrisoverghi, pentru a înțelege adevărata sa amploare și importanță. În acest articol, vom explora diverse abordări care ne vor permite să avem o perspectivă mai largă și mai completă asupra Alexandru Hrisoverghi, abordând implicațiile sale în diferite domenii și rolul său în evoluția lumii de astăzi.
Alexandru Hrisoverghi
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Iași, Moldova Modificați la Wikidata
Decedat (26 de ani) Modificați la Wikidata
Iași, Moldova Modificați la Wikidata
Cetățenie Principatul Moldovei Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
poet
traducător Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Limbilimba română
Mișcare/curent literarRomantism

Alexandru Hrisoverghi (n. , Iași, Moldova – d. , Iași, Moldova) a fost un poet și traducător român, adept al Romantismului. A fost bun prieten cu Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Cârlova și Grigore Crupenschi.

Biografie

Hrisoverghi s-a născut la Iași, într-o familie de boieri de origine fanariotă. Tatăl său, Neculai, era vornic, iar mama sa, Elena Ruset, se trăgea din familia Rosetti. În timpul Războiului de Independență al Greciei, familia s-a refugiat în Basarabia, la Chișinău, întorcându-se în Iași în 1824.

O dată cu apariția regulamentelor organice, Hrisoverghi s-a înscris în miliția moldovenească, dar s-a retras după doar 2 ani, preferând un stil de viață boem.

Deja din 1832 arăta semne de boală. La recomandarea medicilor, s-a mutat o perioadă în Edirne, pentru a beneficia de un aer mai curat. În 1834 s-a întors în Principatul Moldova, unde și-a publicat prima operă: Oda ruinelor Cetății Neamțu. Tot în 1834, Hrisoverghi a salutat venirea pe tronul Moldovei a prințului Mihail Sturdza, care a marcat sfârșitul epocii fanariote. S-a reînscris în miliția moldovenească, iar, în luna decembrie a anului 1834, Sturdza l-a luat în garda sa personală, urmând ca în 1836 să-l promoveze la rangul de căpitan.

Cu toate acestea, sănătatea sa era din ce în ce mai precară. La recomandarea medicilor vienezi, acesta s-a dus să se trateze la băile termale de pe insula Ischia. Tratamentul n-a avut efect, iar, întors în Moldova, a decedat anul următor, la doar 26 de ani. La înmormântarea sa au participat mai mulți ofițeri, dar și tineri civili.

Note