Hagiografie este un subiect care a captat atenția multor oameni de-a lungul istoriei. De la descoperirea sa, a stârnit interesul cercetătorilor, al oamenilor de știință și al publicului larg. În acest articol, vom explora diferitele fațete ale Hagiografie, impactul său asupra societății, relevanța sa astăzi și rolul său în viitor. De la influența sa asupra culturii populare până la importanța sa în știință și tehnologie, Hagiografie a lăsat o amprentă de neșters asupra lumii din jurul nostru. Printr-o analiză cuprinzătoare, vom încerca să facem lumină asupra acestui subiect fascinant și a implicațiilor sale în viața noastră de zi cu zi.
Hagiografia (sau hagiologia) este o ramură a teologiei, care se ocupă studierea vieții sfinților. Într-un sens mai larg, se referă și la biografii excesiv de înfrumusețate.
În Biserica creștină timpurie, hagiografia ocupa un loc de seamă ca gen literar. În Imperiul roman, legende despre martiri creștini erau numite martirologii. În secolul al IV-lea, existau 3 tipuri de cataloage referitoare la viața sfinților:
menaion: cataloage anuale calendaristice, numite (în limba greacămenaios înseamnă "lună") (biografii ale sfinților care se citeau în predici);
synaxarion, sau versiuni scurte ale vieții sfinților, aranjate după dată;
paterikon (în limba latină, pater înseamnă "tată"), sau biografii ale sfinților, alese după bunul plac al de autorului catalogului.
Hagiografia în Biserica ortodoxă
În secolul al X-lea, un călugăr bizantin, Simeon Metaphrastes, a fost primul care a schimbat genul de descriere a vieții sfinților, dându-le un caracter moralizator și panegiric. Catalogul lui a devenit apoi standardul tuturol hagiografiilor din Europa de Vest și de Est.
Din punct de vedere istoric
Genul literar a fost deseori folosit ca propagandă ecleziastică și politică. Așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt mai degrabă fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice, lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme. Hagiografiile, in special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții, mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale. Astăzi, hagiografiile reprezintă o sursă istorică de mare valoare referitor la ideile sociale, viziunea asupra lumii și conceptele estetice ale perioadei respective.
^Jacques Berlioz, “Exempla: A Discussion and a Case Study, I. Exempla as a Source for the History of Women,” in Medieval Women and the Sources of Medieval History, ed. Joel T. Rosenthal (Athens, Georgia: The University of Georgia Press, 1990), 37 apud Jennifer M. Burns, MEDIEVAL QUEENS AS HOLY MOTHERS: SANCTITY IN THE IMAGE OF MARY, QUEEN OF HEAVEN HISTORIOGRAPHY:
^„Hagiografie”, sensul 3. Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000.
^Davies, S. (2008). Archive and manuscripts: contents and use: using the sources (3rd ed.). Aberystwyth, UK: Department of Information Studies, Aberystwyth University. p. 5.20. ISBN 978-1-906214-15-9
Bibliografie
André Vauchez, La sainteté en Occident aux derniers siècles du Moyen Âge (1198-1431), Rome, 1981 (BEFAR, 241) .