Prima Ofensivă Iași-Chișinău

În acest articol, vom explora impactul Prima Ofensivă Iași-Chișinău în diferite domenii ale societății contemporane. Prima Ofensivă Iași-Chișinău a fost subiect de studiu și controverse de zeci de ani, iar influența sa variază de la cultura populară la politica mondială. Prin analiza lui Prima Ofensivă Iași-Chișinău, vom putea înțelege mai bine cum a modelat modul în care trăim, gândim și relaționăm cu lumea din jurul nostru. De la origini până la proiecția sa viitoare, Prima Ofensivă Iași-Chișinău continuă să fie un subiect de dezbatere și reflecție, iar acest articol își propune să examineze diferitele perspective care există în jurul acestui fenomen.
Prima Ofensivă Iași-Chișinău
Parte din Frontul de Est Modificați la Wikidata

Avansul Armatei Roșii în perioada 1943–1944
Informații generale
Perioadă8 aprilie–6 iunie 1944
LocEstul României
RezultatVictoria Axei
Beligeranți
 România
 Germania
 Uniunea Sovietică
Conducători
Regatul României Petre Dumitrescu
Germania Nazistă Otto Wöhler
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Ivan Konev
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Rodion Malinovski
Efective
300.000830.000
Pierderi
45.000 pierderi150.000 pierderi
Tancuri ale „Panzergrenadier Division Großdeutschland” lângă Iași, România în aprilie 1944.

Prima Ofensivă Iași-Chișinău a fost purtată între 8 aprilie și 6 iunie 1944 de către sovietici și de puterile Axei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ofensiva a fost complet anihilată de prezența diviziilor blindate germane care au restabilit linia frontului prin contraatacuri eficace. Contraatacurile din aprilie au fost atât de bine executate încât au intrat în manualele unor școli de tactică militară din SUA. Ofensiva a fost, de fapt, o invazie coordonată a României realizată de Armata a 2-a Roșie și de Frontul al 3-lea ucrainean, în conformitate cu strategia lui Stalin de a proiecta puterea militară sovietică și influența politică în Balcani.

Bătălia de la Târgu Frumos

Vezi și

  1. ^ Glantz, pp. 371–376.
  2. ^ a b Glantz, p. 381.
  3. ^ Glantz, p. 380.
  4. ^ Glantz, p. 379.