În acest articol, Pronume relativ va fi abordat din diferite perspective, cu scopul de a aprofunda importanța și relevanța sa astăzi. Pe parcursul lecturii vor fi analizate aspecte cheie legate de Pronume relativ, de la originea și evoluția sa până la impactul său asupra societății actuale. Vor fi examinate diferite puncte de vedere și opinii ale experților pe această temă, pentru a oferi o viziune cuprinzătoare și îmbogățitoare asupra Pronume relativ. De asemenea, vor fi prezentate exemple concrete și studii de caz care vor permite cititorului să înțeleagă mai bine relevanța și aplicarea lui Pronume relativ în viața de zi cu zi. Acest articol urmărește să ofere o viziune globală și completă a Pronume relativ, cu scopul de a contribui la cunoașterea și înțelegerea acestui subiect larg și semnificativ.
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le. Este deosebit de toate celelalte pronume prin faptul că în același timp introduce o propoziție subordonată, fiind parte de propoziție în aceasta.
Într-o limbă precum maghiara, pronumele relative sunt formate de la pronumele interogative cu formantul antepus a-, dar acesta este uneori omis, pronumele relativ devenind identic cu cel interogativ: aki „care, cine”, ami „care, ce”, amelyik „care”, amely „care”, ahány „cât”, amennyi „cât”.
Există și pronume relativ numit nul, când poate fi omis, cum este cazul în engleză: There’s the bus I caught „Acolo e autobuzul pe care l-am luat”.
În gramatici ale limbii române se iau în seamă și pronume relative compuse. Un astfel de pronume este format dintr-un pronume demonstrativ urmat de un pronume relativ, dar nu există unitate de vederi în ceea ce privește care combinații sunt considerate ca atare. Avram 1997 menționează că „dintre diversele grupări posibile (acela care, cel care și altele), îmbinarea cel ce este considerată pronume relativ compus datorită, în special, sensului și comportamentului unitar al formei de feminin singular cu valoare de neutru ceea ce”. După Bărbuță 2000, pronumele relative pot avea drept corelative pronume demonstrative (ex. Câștiga acela care venea primul). „Dintre acestea, cel (ceea, cei, cele), îmbinându-se cu ce, a devenit pronume relativ compus” (ex. Cel ce-a plecat nu s-a mai întors), ceea ce dobândind un sens neutru (ex. Tocmai de ceea ce te-ai păzit, n-ai scăpat. (Ion Creangă). Alte gramatici, precum Coteanu 1982, consideră pronume relative compuse nu numai pe cele cu pronumele relativ ce, ci și pe cele cu care, ex. Nu totdeauna are dreptate cel care țipă mai tare.
În limbile diasistemului slav de centru-sud, bogăția formelor de gen, număr și caz este mai mare decât în română, de exemplu.
În română, pronumele care exprimă prin declinare cazul genitiv-dativ, precum și numărul și genul (la singular), dar numai la acest caz (cărui, cărei, căror), pronumele cât exprimă genul și numărul la nominativ, și cazul genitiv-dativ numai la plural, iar pronumele cine exprimă cazul genitiv-dativ numai la singular, fără să exprime genul.
În franceză, un singur pronume exprimă numărul și genul, pe acesta din urmă la plural numai în scris: lequel, laquelle, lesquels, lesquelles.
În engleză, pronumele relative nu exprimă nici numărul, nici genul. Numai forma whom diferă de who, corespunzând cazurilor dativ și acuzativ din română.
Unii lingviști includ în clasa pronumelor relative și așa-numitele adverbe relative, care se referă și ele la un cuvânt din propoziția regentă și introduc o propoziție subordonată:
roObligația lui este legarea sacului când se umple;
enI remember the day (when) I first saw John „Îmi amintesc ziua în care l-am văzut prima oară pe John”, I remember the street where I lived as a child „Îmi amintesc strada pe care locuiam în copilărie”;
frles cartons où sont rangées les photos „cutia în care sunt fotografiile”, l’époque où cela s’est produit „epoca în care s-a produs aceasta”;
huAmikor megérkeztem, zuhogott az eső „Când am sosit, ploua cu găleata”.
Sintaxa pronumelui relativ în română
Pronumele relativ este cuvânt introductiv în primul rând pentru propoziția atributivă, referentul său din propoziția regentă putând fi:
hr Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 21 august 2018)
cnr Čirgić, Adnan; Pranjković, Ivo; Silić, Josip, Gramatika crnogorskoga jezika (Gramatica limbii muntenegrene), Podgorica, Ministerul Învățământului și Științei al Muntenegrului, 2010 (accesat la 21 august 2018)
fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
fr Szende, Thomas și Kassai, Georges, Grammaire fondamentale du hongrois (Gramatica fundamentală a limbii maghiare), Langues et mondes – l'Asiathèque, Paris, 2001, ISBN 2-911053-61-3